Despre prejudecăți sexiste…

Un băiețel de vreo 4 ani trimite către o fetiță de 6, fire mari de spiderman, cu mâinile în atitudine de atac și sprâncene încruntate. Fetița le primește răzând, el țopăie amenințător și ridicol în jurul ei, amândoi inocenți și frumoși în stereotipia jocului cu supereroi.

Bunicul fetiței, urmărind scena, intervine cu supărare: " Nu crezi că pentru fetițe jocul ăsta e cam dur?"

Băiatul se duce înțelegător, copila rămâne cu imaginarele, dar deosebit de lipicioasele pânze între degete și cu grimasa nedumerită a jocului neterminat.

M-a urmărit scena, până când mintea mea a cules din stomac înțelesul ei, cu tot cu fiere.

Sensul ei vine de mii de ani și ține de cum ne înrobim copiii în prejudecăți sexiste.

Fetele, în general, sunt învățate de sute de generații încoace să își suprime latura agresivă. Să fie drăguțe, rezonabile, blânde, elegante. Băieții - să nu plângă, să nu simtă prea mult.

Femeile și-au înghițit dreptul la furie, la cuvânt perpendicular. N-au avut mereu voie să atace direct. De aceea, puterea lor s-a refugiat, probabil în forme subtile de manipulare. Le văd pe terenul de joacă, cel mai adesea, la fetițe - condiționări șoptite, șantaje discrete, amenințări cu pierderea pe viață a prieteniei, invidii teritoriale în colțul ochiului.

Bărbații și-au înghițit lacrimile. N-au voie să fie slabi. Agresivi, da. De aceea, puterea lor s-a refugiat în deconectare, în refuzul de a simți până la capăt. Văd stingeri de conflicte în pumni, fără cuvinte. Ștergeri pe ascuns de lacrimi și murmurat neștiut în barbă, ochi de oțel și priviri evitante.

Nu toți, desigur….

Nu vă speriați, oficial suntem bine și o să fim, in continuare, cu toții. Nu însă fiecare cu sine, cu totul. De aici, lupte de putere, suferințe, agresivitate în școli, în instituții și în cupluri.

Lăsați și fetele, și băieții să se joace cu mașini și păpuși deopotrivă, să fie eroi, și zâne împreună! Lăsați fetele să își exprime furia, agresivitatea, cuvintele-bolovani! Lăsați băieții să plângă, nu-i sh-sh-iți, nu le uscați trăirile din ochi și de pe obraji!

Toate emoțiile - inclusiv cele neplăcute, incomode și furtunoase trebuie integrate. Adică de marinat în ele cu răbdare, până ce fiecare își învață drumul personal către ieșire. Nu există băieți și fete aici, în lume, doar oameni mai sănătoși și compleți.

Semn: fete, baieti, prejudecati sexiste