Ce șanse sunt de reformare a școlii noastre?

S-au lansat, de curând, în dezbatere publică trei proiecte de plan-cadru pentru gimnaziu: adică trei tabele care cuprind numele disciplinelor școlare și numărul de ore alocat fiecăreia.

Ministerul Educației are o urgență în a le valida, cu pretenția că de fapt, continuă reforma terminată deja la ciclul primar. Acolo, în 2013, s-a trecut la amestecarea științelor naturii în cărțile de matematică și s-au introdus niște ore de muzică și mișcare – un fel de sport cu fundal acustic. Așa că școlarul român adună frunze și pune numere pare pe scheme cu organele corpului omenesc sub pretextul interdisciplinarității sau al învățării integrate. S-a trecut, chipurile,și la manuale digitale – niște pdf-uri fotografiate din manualul de hârtie și proiectabile pe pereții claselor, cu aglomerările obișnuite de cerințe și exerciții.

În spiritul acestor mari transformări, Institutul pentru Științele Educației se simte obligat să scoată pe piață trei formule de tabele – în care aceleași discipline de ani de zile sunt permutate cu minim/maxim o oră pe săptămână, cu intenția clară de a păstra sindicatele mulțumite, fără nicio perturbare, desigur, a normei didactice.

Până aici, nicio reformă. Dimpotrivă, o periculoasă stagnare în mentalități de secol XIX, împachetată într-un simulacru de dezbatere publică unde oricum, vocea poporului nu se poate pronunța, dar care, reușește obișnuitul praf în ochi și iluzia schimbării.

În plan public, cetățeni mai mult sau mai puțin informați alunecă plini de candoare de la un substantiv la altul: schimbare-reformă, tot una e.