Joi, 15 octombrie, am ajuns la școală să o iau pe fiica mea și am găsit-o plângând în curtea școlii. Era într-o stare de agitație extremă, cu ochii umflați și aproape disperată. Am întrebat-o ce s-a întâmplat și mi-a spus că doamna profesoară de biologie a făcut-o de râs în fața întregii clase. Mi-a spus că nu mai vrea să vină la școală și că trebuie să o mut neapărat pentru că ea nu va mai intra niciodată în acea clasă.
„Așa te-au învățat la școală să te porți?” „Dar la școală nu ți-au spus cum să dai bună ziua?”, „Ce, la școală așa vă spune să faceți?”Toată copilăria mea am auzit asta - de la vecini, de la prieteni, de la trecătorii de pe stradă – la adresa copiilor care deranjau cumva ordinea lucrurilor.
Copiii cresc fizic, cognitiv, social, spiritual, emoțional. De ultima dimensiune mulți adulți uită să se ocupe, alții o fac în stilul băgăcios și alarmist al salvatorului providențial. Puțini construim intenționat și conștient relații de calitate între copiii noștri. La școală nu există nicio materie anume care să cultive interacțiuni inteligente și negocieri eficiente între oameni. Împlinirea unei anumite vârste nu aduce, implicit, autocontrolul și decența în comunicarea socială.
Redefinește-ți relația cu școala!
Eu sau tu – părintele, profesorul, elevul – ne datorăm o nouă definiție pentru relația individ-instituție.
”ÎMPLINIREA POTENȚIALULUI” – O SINTAGMĂ-CAPCANĂ
Îmi permit să spun – după îndelungate renegocieri interioare – că una dintre cele mai periculoase și ridicole misiuni pe care școlile sau programele educaționale de tot felul și le propun este ”împlinirea potențialului fiecărui copil”.