Despre ținerea în inimă

Există ceva mai presus - cu mult, mult mai "presus" - în cresterea unui copil decât tot ce facem, spunem sau suntem pentru el.

Este acea capacitate de a-l ține în brațe în inima ta mereu, fără nicio judecată, într-un miez neatins, dincolo de rutina zilnică, de apăsări, dezamăgiri, descumpăniri.

Natura umană e învățată să se fragmenteze, să se înstrăineze, să se deconecteze de la celălalt.

Este un exercițiu vital să îți imaginezi - măcar 10 minute pe zi - lumina care pornește din inima ta către el, să te conectezi conștient la el ca de la un suflet la altul. Altfel, viața e facută zi de zi din sute de momente de înstrăinare și tratare a celuilalt ca separat de tine. Multe temeri, griji administrative, reproșuri aparent justificate tulbură energia asta a ținerii în brațe, a ținerii în inimă.

Copiii se simt în întuneric, tensiune, nesiguri când - inconștient - nu mai au acces la energia iubirii tale necondiționate. Pe care o simt numai când tu ești conștient de ea.

Prea multe planuri, calcule, griji și agende de lucru nu înseamnă iubire pentru copil. Înseamnă doar responsabilitate. Iubirea e altceva: e puterea de a ține conștient în inimă vibrația celuilalt. Cu mult optimism și încredere că universul ăsta conspiră să ne fie bine, nu să învățăm să ne ferim de viață.

 

Semn: temeri, reprosuri, judecata