Despre cum ascultăm copiiii

Ascultarea de părinți e, la copii, direct proporțională cu dispozițiile de joacă ale adultului. 
Un copil e cu atât mai matur, mai serios și mai echilibrat cu cât părinții lui știu să fie mai jucăuși, mai surprinzători și mai creativi.

Copiii cuminți au părinți nebunatici.

Cei care vă jucați pur și simplu cu copiii, fără agendă, fără nu știu ce scop educativ; cei care râdeți din inimă alături de ei, care sunteți amuzanți din vocație, cei cu sufletul ușor și mintea capabilă să vadă dragoni pe stradă in loc de mașini, aripi de păsăroi invizibil în loc de frunze căzătoare, carapace de țestoasă în loc de cutia de pantofi; cei care vorbiți seara cu elefanții roz de pe pereți și cu monștri blegoși de sub bat - voi, tocmai voi o să aveți copii conectați, gata să asculte.

Faceți o socoteală seara la culcare: cât limbaj administrativ ați plouat peste capul copilului: "du-te, pune, fă, îmbracă-te, strânge, spală-te, culcă-te, grăbește-te" și cât la sută ați trimis cuvinte din raze, din stropi, din inimă, din cer, din duhul jocului.

Părinții "neserioși" au copii care acceptă reguli serioase cu ușurință. Pentru că își văd părinții angajați cu adevărat în bucuria vieții, sunt gata să ia la pachet cu ea și limitele. Cine face din reguli un scop în sine, pierde în fața copilului. Pentru că el știe deja despre ce e viața. Și știe și cât de trist e un adult care a uitat.

Semn: copiii cuminti, parintii neseriosi