M-am săturat de temele copilului meu!
Copiii care se lungesc peste măsură la teme, care au "timpi morți", întreruperi multe, nevoia de a-și găsi tot felul de scuze ca să se ridice de la masa de lucru sunt copiii care nu au în repertoriul minții lor acest mod de operare care presupune redirecționarea întregii lor energii către un singur punct, către o singură activitate.
Când zic ”repertoriu” mă refer la acele conexiuni pe care le fac neuronii când învață ceva nou. Să stai un timp mai lung pe o sarcină, fără să ridici prea des privirea din caiet, fără să te fâțâi sau să te dezangajezi de la ce ai de făcut este o deprindere care SE ÎNVAȚĂ - adică presupune formarea unor legături complexe în creier, după mai multe repetări și, mai ales, după ce ai fost inițial martorul și experimentatorul unui astfel de proces de focalizare, de menținere constantă a energiei propriului corp și de direcționare a ei.
Nu merge cu speech-uri motivaționale, nici cu cicăleală, nici cu ceartă, nici cu ”hai mai repede”, deci. Nu se hotărăște mintea să își construiască o nouă autostradă doar pentru că faci din lecțiile copilului tău câmp de bătaie, motiv de frustrare sau monedă de schimb pentru mai mult timp de joacă.
Ce are el nevoie este să te așezi lângă el - oricât de mare e copilul - să îi dai toată atenția și prezența ta, să te angajezi total față de el și de ce are de făcut, fără să te ridici tu însuți/însăți de la masa de lucru. Pune-ți tu întâi toată energia în temele lui, ajută-l pas cu pas, fii entuziast, atent, atrage-i ușor atenția când omoară timpul, introdu în câmpul vostru energetic starea de lucru încordat, susținut!
Fii tu cel care MODELEAZĂ prin exemplu starea de concentrare, de intenție și voință bine canalizate. Felul în care corpul tău ocupă spatiul la masă, postura ta, nivelul tău de interes și importanța pe care o dai temelor copilului tău or să fie magice pe termen lung.
Știu, ți-e teamă că îi vei da mesajul greșit – că va deveni dependent de ajutorul tău și că nu vei forma niciodată responsabilitate etc. Nu e adevărat, nu te teme! Cu cât un copil are alături mai temeinic și mai autentic sprijinul părintelui pentru exact atâta vreme cât simte el nevoia – cu atât se va desprinde mai eficient de el și va învăța să își facă treaba singur.
Acționați contraintuitiv: sprijiniți-i mult și constant, cu entuziasm și interes, dați-le atenția voastră totală, prezența voastră din tot sufletul și veți produce minuni: în timp (4-6 săptămâni), se vor desprinde de voi, pentru că își vor fi creat deja un model mental despre ce înseamnă să pui importanță și energie în aceeași direcție.
Am ”recuperat” personal unii dintre copiii cu cele mai mari dificultăți la teme. Cel mai important lucru este să NU le dai mesaje mixte (de tipul ”sunt alături de el, dar să îl cert și îl critic în același timp pentru că e lent, neatent și îmi pare că pierde vremea intenționat”). Nu poți să fii și LÂNGĂ și ÎMPOTRIVA unui copil. Ori ești acolo din toată inima, ori nu.
”Făcutul temelor” nu este o chestiune de atitudine morală, nu ține încă de cât vrea sau nu un copil să reușească în viață.Așezarea la lucru presupune unele dintre cele mai importante și complexe funcții executive ale creierului care se formează treptat și care se dezvoltă numai după ce copilul a primit și a trăit un model de concentrare, atenție, prioritizare, organizare, decizie. Acest model ești tu, adultul care trebuie să renunțe la atitudinea frustrată a lupului moralist și care trebuie să treacă la lucru cot la cot cu copilul, fără să proiecteze emoțional energia vreunei poveri.
Am stat alături 6 săptămâni, zi de zi, alături de copii de clasa a III-a sau a IV-a cărora teme de 50 de minute le ocupau 3 ore din zi. I-am învățat ce înseamnă "timpii morți", cum arată sabia laser de ”gedi” a concentrării, i-am ”conținut” energetic prin prezența încordată și angajată a propriului corp, a privirii și minții mele. Le-am promis că vom lucra repede și bine, nu i-am lăsat să culeagă de pe jos niciun creion ”întâmplător” căzut, nici să bea apă din sete imaginară. Am stat alături cu încordarea și încrederea unui antrenor care pariază pe sportivii lui, îi susține și nu îi cruță. Am fost eu însămi model de concentrare și voință.
A mers greu în primele 7-8 zile, după care din ce în ce mai lin. Am căutat să laud fiecare moment de bună focalizare și lucru executat ”în flux”, fără întreruperi. Unde a fost nevoie, ne-am oprit și explicat. Am lucrat același tip de exercițiu de 4-5 ori, fără să trecem mai departe.
Copiii au darul de a ”se contamina” prin imitație, de la energia pe care tu o modelezi, de cele mai multe ori, involuntar.
Dacă încă aveți deci, lupte acasă în jurul temelor, e ceva care vine dinspre voi, un ceva negativ, o ”vibrație” care nu se potrivește cu starea de lucru fluent, focusat și eficient. De aceea, modelați-o voi! Nu veți crea dependență. Dimpotrivă, veți sufla vânt în aripi.
Și da, pentru cei care vă întrebați, în România încă e nevoie de lucru acasă, de teme și lectură suplimentară. De ce? Copiii noștri stau timp puțin la școală, în clase foarte numeroase și nu sunt tocmai expuși la o pedagogie interactivă și bazată pe aplicații practice și înțelegere de profunzime. Au nevoie de ajutor pentru o vreme acasă, nevoia să învețe cum arată un anumit mod de operare al minții – acela care face posibilă ducerea proiectelor de viitor la capăt, concentrarea pe termen lung, respectarea dead-line-urilor, gestionarea frustrarilor, organizarea raportului timp liber-timp pentru dezvoltarea academică.
Și, da, temele nu sunt mereu pline de conținut distractiv și creativ, dar asta nu e neapărat rău. E absolut în regulă să existe în viața copiilor și felii de rutină, de exercițiu ”de bucătărie” a minții pentru formarea deprinderilor sau a automatismelor. Amintiți-vă că există ritualuri zen ale călugărilor budiști în care firele minuscule de nisip sunt așezate în mandale complicate și fascinant-multicolore pentru săptămâni în șir, fără vreo miză aparentă sau utilitate imediată. ”Proiectul” lor, ușor de distrus de o singură suflare de vânt, aduce un lucru cu mult mai important: pace interioară, prezență și focus al minții. Pe termen lung, acestea sunt cu mult mai relevante decât produsul mâinilor lor în sine.
Să-i ceri unui copil să scrie atent, caligrafic, ordonat și să îl ajuți să își conțină energia într-un singur loc și într-un timp anume este un exercițiu al minții care îi dăruiește reziliență și cunoaștere interioară pentru viață. Ajutați-i, lăsați lamentările și amânările, promisiunile, mitele și jocul de putere! Faceți din atât de urâtele teme un model de prezență, angajare și exersare a autocontrolului personal!
(Excludem din discuția de mai sus pe ”doamnele” aberante care dau câte 5-6 pagini te teme, teme-ca-pedeapsă sau teme din culegeri exclusiviste. Vorbim de doza celor 30 minute – clasa I, 40 min.- clasa a II-a, 60 min – 90 min – clasa a III-a și a IV-a. Excludem și pe copiii de gimnaziu sau liceu care au profesori ”de formă” și care pun pe umerii copiilor, acasă toată ”treaba” care nu se face în clasă. Acolo temele nu sunt teme, sunt doar mutarea responsabilității către industria meditațiilor, dar asta e cu totul o altă poveste.)
Succes! E tare greu la început, nu vă dați bătuți, nu spuneți că nu aveți timp, că e responsabilitatea copilului, că așa și pe dincolo! E nevoie de voi atât timp cât e nevoie de voi! Toți copiii vor să reușească. Nu există bucurie mai mare decât cea de după ce ți-a fost greu: cea când ai aflat că greul ți-a devenit ușor, adică ai triumfat, te-ai ridicat dintr-o slăbiciune personală. Știu, e ”greu” la noi în țară cu temele și învățământul depășit, dar ce e clasic niciodată nu moare: munca atentă, susținută, onoarea și energia pe care o punem la lucru. Acestea, de regulă, se învață acasă, din felul în care părinții știu să proiecteze și să modeleze o anumită vibrație a minții și a corpului personal! Se învață și de la școală, de la dascălii cu har, dar, din principiu nu ne putem baza pe asta, pentru că în orice meserie din lume, cei talentați sunt un procent mic-mic, exact ca procentul olimpicilor români.
** Source Picture Getty Images