Despre Noi
De ce părinții?
Copiii noştri s-au născut într-o societate coruptă, netransparentă şi cinică. Au reuşit oportuniştii, dătătorii din coate, urmaşii privilegiaţilor din sistemul anterior, modelele de vulgaritate şi obrăznicie. Sau cel puţin aceştia au devenit cei mai vizibili şi vocali. Şcolile noastre abia supravieţuiesc, de 25 de ani, din inerţie instituţională. Mult din cultura străzii şi limbajul de cartier s-au mutat în clasă. Profesorii vin din zona mediocră a absolvenţilor, deciziile psiho-pedagogice şi administrative, din sfera clientelismului politic.
Decalajul între ce tip de minţi sunt cerute acum de piaţa muncii şi modul de operare propus copiilor în şcoli este atât de mare, încât singura speranţă rămâne în intervenţia providenţială şi inspiraţională a părinţilor.
Peste tot în lume, motorul schimbării s-a stârnit de jos, dinspre părinţi, adică din comunitatea indivizilor cel mai direct interesaţi de cât de eficientă şi vizibilă e educaţia pentru copiii lor. Singura speranţă rămâne în cât de rapid se vor instrui părinţii, cât de bine îşi vor defini o viziune alături de copii şi cât de puternici vor deveni în presiunile pe care vor învăţa să le pună pe sistem.
Trebuie să creăm o mișcare coerentă a părinților români. Să construim acea masă critică şi competentă care să reprezinte o ameninţare pozitivă pentru cultura şcolară de acum şi pentru stabilitatea scaunului de director, cel mai adesea numit politic.
Copiii noștri nu-şi vor face un viitor dacă nu ştiu să gândească critic, să acceseze informație transdisciplinar, să înveţe singuri, să se readapteze permanent la schimbare, să caute soluţii ingenioase, să comunice eficient. Vor fi o generaţie care va supravieţui din calitatea ideilor pe care le dezvoltă şi mai ales din creativitatea lor. Noi încă le servim o şcoală unde cunoaşterea se întâmplă sincron pentru toată lumea, e feliată univoc în capitole, neactualizată şi nereciclată în intersecţii interdisciplinare. Îi măsurăm încă doar cu pixul pe hârtie, îi etichetăm după criterii cantitative şi îi forţăm pe linii de dezvoltare neumaniste, fără stimuli culturali şi artistici, fără elemente de „wow”, de bucurie a descoperirii sau fără încrederea de a-şi asuma riscuri şi a greşi constructiv.
Părinţii sunt singurii care pot exercita control şi modifica echilibrul de forţe. Ei sunt singura zonă activă, cu adevărat decizională şi capabilă să intuiască nevoile viitorului. Trebuie să se asocieze, să se organizeze, informeze, să îşi ia consultanţi profesionişti în educaţie (psihologi, mediatori, traineri etc) şi să exercite asupra culturii organizaţionale din şcoala unde-şi ţin copiii câteva presiuni fundamentale, pozitive.
Credem în puterea părinților români!