GIMNAZIUL ”HELIKON” – NOU SEDIU, NOI ÎNSCRIERI

GIMNAZIUL ”HELIKON” – NOU SEDIU, NOI ÎNSCRIERI

 

Gimnaziul ”Helikon-București” și-a deschis porțile în anul școlar 2021-2022, odată cu autorizarea din partea Ministerului Educației.

Anul acesta el numără trei clase – a V-a, a VI-a și a VII-a, cu o majoritate de elevi asigurată, prin continuitate, de la clasele noastre primare.

Am pornit cu aceste clase în sediul școlii primare din sectorul 1, strada general H.M. Berthelot, iar acum ne separăm, cu intenția de a construi un nou ethos, specific preadolescenților noștri.

Din anul școlar 2023 – 2024 vom funcționa cu Școala Gimnazială într-o clădire proaspăt renovată, care a avut, la rândul ei, destinație de școală încă de la începuturile ei. Clădirea de află pe strada Sf. Ștefan, din sectorul 2 și are o capacitate de peste 250 de școlari. Dispune de laboratoare, sală de sport, sala informatică, bibliotecă, cabinete de limbi străine, de consiliere, cabinet medical, teren de sport etc. Sălile sunt spațioase și luminoase. Ne aflăm în plină perioadă de amenajări, autorizări și dotări.

Pentru anul școlar următor avem posibilitatea să înscriem un număr suplimentar de elevi, în afara celor care continuă deja cu noi. Echipa de profesori este formată, cu catedre bine așezate, cu profesori valoroși și inspirați.

Mai multe detalii despre ciclul nostru gimnazial și misiunea Helikon găsiți pe site-ul școlii noastre:

https://www.scoalahelikon.com/

Pe scurt:

Urmăm Programa națională, cu accent pe creativitate și disciplină deopotrivă. Acordăm timp și atenție în mod egal pentru pregătirea temeinică academică, dar și cea sportivă, artistică și emoțională. Punem la dispoziția lor multe ore și profesori pentru pregătire suplimentară, de performanță sau pentru recuperare. Desfășurăm o mulțime evenimente școlare, schimburi de experiență, târguri de idei și competiții în echipe. Reușim să creăm în jurul elevilor și profesorilor noștri motivația lucrului împreună, cu chef, inspirație și autodisciplină. Îi ținem pe elevi conectați la realitatea zilelor noastre, la fluxul de știri și fenomene politice, culturale și sociale în lume. Toți participă la cursuri de dezvoltare antreprenorială, scriere creativă, programare și dezbatere. Credem că cel mai important dar pe care îl poate da o școală elevilor ei este autodeterminarea: capacitatea de a dezvolta un vis personal și încrederea de a merge în direcția lui, informat și inspirat.

Proiectăm următoarele clase pentru anul 2023-2024, cu câte 20 elevi fiecare:

2 clase a V-a

2 clase a VI-a

1 clasă a VII-a

1 clasă a VIII-a

 

Doritorii se pot înscrie completând acest link:

https://forms.gle/iyzXg4bSJnGMEMc79

Până la mijlocul lunii februarie revenim pe mail către cei care ne-au contactat mai sus, ca să parcurgem împreună următorii pași:

  1. Întâlnire online de orientare a părinților în programul școlii noastre;
  2. Completarea formularelor de preînscriere;
  3. Vizita elevilor la școala noastră – orientare și testarea abilităților academice și socio-emoționale;
  4. Înscrierea în anul școlar 2023-2024 și Porți deschise pentru părinți și elevi;