Trebuie să știi că toți dascălii copilului tău ”au depus efort” ca să își ia diploma de profesor.

Și, bineînțeles, toți cred că ea îi și califică, automat, ca ”învățători” – în sensul cel mai larg al cuvântului. Da, toți și-au mai pierdut nopțile cu burta pe carte, toți au fost asistați la lecții demonstrative, criticați și ajustați de superiorii lor în grad. Da, nu le-a fost ușor, a trebuit să stea să decupeze sau să coloreze până i-a durut mâna, a trebuit să îndure emoțiile examenelor și rigorile proiectării de lecții.

E adevărat, în spatele actului didactic este știință – chiar foarte multă – o inginerie bine pusă la punct a dozelor în care copilul tău trebuie asaltat cu informație și provocat să își formeze deprinderi, obișnuințe, competențe. Nu mai are sens să te amărăsc și să îți povestesc că în România încă se învață ”pedagogia sărăciei” – adică tehnici primitive despre antrenarea minții în spiritul dogmatic al recunoașterii, definirii, aplicării informației în contexte controlate. Fără gândire critică, interdisciplinară și creativitate. O studentă la facultatea care califică deja multe doamne învățătoare – ”iubitoare de copii și muncitoare” – îmi spunea deunăzi că face practică pedagogică, săptămânal, la o Doamnă-model, cu experiență, care își începe lecția astfel: ”Mâinile sus! Mâinile jos! Mâinile la spate!”.

În fine, trebuie să mai știi că meseria de dascăl este una a însingurării în România. Oamenii singuri o iau, uneori, razna. Doamna învățătoare care ți-a scris, de curând, că așteaptă respect de la tine, îți propune, în final, să fiți prieteni. Te roagă să fii cu ea, să nu o critici, să nu o judeci, vrea iubire pentru că nimeni altcineva nu prea i-o dă.

Într-adevăr, ești ultima ei speranță. După ce pleacă de pe băncile facultății – de multe ori făcută frugal, la distanță, printre picături, job și rutină casnică, mai toți profesorii copiilor tăi sunt aruncați pur și simplu în clase și lăsați să își facă treaba după propria inspirație. Nu sunt susținuți profesional, nu au mentori, nu primesc consiliere pentru dificultățile pe care copiii tăi le aduc, natural, în clasă. Nu sunt nici bine plătiți, nici măsurați, nici valorizați ca parte semnificativă a unui grup onorabil.

Pentru că sunt singuri, neapreciați și nestimulați să se dezvolte în continuare, pentru că ei înșiși nu prea primesc laude și validări, mulți dintre dascălii copilului tău nu reușesc să se maturizeze emoțional pentru profesia pe care și-au ales-o, încep să își construiască baricade în jur și să te considere pe tine un dușman: ești pretențios, ai așteptări de la copilul tău, mă rog, ești exagerat. Pentru că nu au disponibilitate – nici una emoțională, nici cognitivă, dar mai ales, din pricina limitărilor administrative ale sistemului în general, – profesorii copilului tău vor locui într-un modul autodefensiv și vor îmbrățișa refrenul ”noi vă iubim cu adevărat copiii”- ”noi muncim mult”- ”voi trebuie să ne respectați”.

Sună greu de demontat emoția unui om care își declară iubirea de copii, nopțile de suferință intelectuală și pune distanța respectului între tine și el prin cuvântul ”efort”, parcă după principiul ”unde-s mulți sunt și culți”. Pe de altă parte, nu te lăsa orbit. Un profesor trebuie să îți ceară parteneriatul altfel. Declararea iubirii și fluturarea diplomelor seamănă mai mult cu un șantaj emoțional sau punere a piciorului în prag.

Să înveți, să cercetezi, să scrii proiecte, să stai noaptea cu burta pe o carte e unul din lucrurile normale pe care le fac, uneori, oamenii. Nu e o chestie ”wow” care trebuie să țină prostimea la distanță. Creșterea intelectuală a fiecăruia e un act intim, personal, pe care îl îmbrățișezi fără să aștepți nimic în schimb: nici aplauze, nici respect. Școala pe care o faci ți se adaugă firii tale ca orice altă experiență. Respectul vine din altă parte. La bunica mea cu nici patru clase venea de la sine.

Ca să ai un parteneriat adevărat cu profesorul copilului tău, întreabă-l ce crede el despre limitele fiecărui copil. Întreabă-l dacă inteligența e fixă sau poate crește, dacă există respect pentru ritmul, nevoile și dificultățile fiecăruia. Întreabă-l dacă are de gând să își omogenizeze clasa și să îi aducă pe toți la același nivel. Întreabă-l dacă crede în amenințări sau motivații autentice. Dacă e dispus să te asculte – așa exagerat cum ești – fără aere de superioritate. Întreabă-l câtă autonomie dă în învățare copilului, cât la sută din oră o ocupă expozitiv sau cu explicații și demonstrații unidirecționale, cât din ce scrie în caiete e dictat etc. Întreabă-l dacă dă teme ca pedeapsă, dacă face mustrări publice și ierarhii valorice între copii. Întreabă-l despre principiile lui în educație, nu despre cât muncește și iubește.

Și încă ceva: acceptă că tu nu ești un profesionist. Fii umil în legătură cu propria-ți cunoaștere. S-ar putea să faci mii de greșeli ca părinte. Nu e rolul profesorilor copiilor tăi să te judece. Statistic vorbind, studiile arată că o școală bună lasă mult în urmă deficiențele de educație ale familiei. Că un profesor bun face diferența de aproape doi ani în viața unui copil. Sunt școli în lume pentru copii abuzați, cazuri sociale, imigranți și multiculturalism conflictual de zeci de ori mai eficiente decât actualele noastre școli.

E în regulă să empatizezi cu singurătatea și nefericirea profesorului român care, culmea, s-a mai și spetit să își ia o diplomă. Nu e în regulă, totuși, din acest motiv, să avem standarde mai joase sau să ne facem că nu știm cum arată o educație bună și un sistem funcțional.

Respectul nu vine din cât de deștepți ne credem, comparativ. Nici copiii nu trebuie puși in ierarhii ale inteligenței. Mai ales că aceasta crește abia după ce credem, cu adevarat, în valoarea intrinseca a fiecărui individ, în ritmul, puterea și drumul fiecăruia.

Știu că profesorii nu prea mai au respect în Romania. Nu și-l vor câștiga cerșindu-l.Totuși, dragă părinte, fii înțelegător cu doamna. Nu o critica, nu îi vorbi urât, nu o contesta în fața copilului tău. Dar nici n-o lăsa să creadă că viața ei grea de până acum sau o diplomă obținută cine-știe-cum o îndreptățește să facă ce-o taie capul în clasă.

Fii alături de ea, politicos, inteligent și exigent! Iubește-o, dar n-o lăsa în pace!