Pedagogia pentru copilul de astăzi
Copiii de astăzi vin în clase cu mintea predispusă să recepteze și să integreze noul cu ajutorul imaginilor rapide, al videoclipurilor, al stimulilor colorați, puternici; au nevoie de fragmentare măruntă a cerințelor, de feed-back imediat, de stabilire de mize și misiuni în învățare. De multe ori, învățarea devine un fel de contract între ei și profesori, între ei și familie. Contra-timp, cu miză, cu un câștig palpabil.
- Cu toate acestea, actul didactic nu poate fi organizat numai din zona nevoilor lor de stimulare constantă, rapidă și aducătoare de plăcere. Elevul capabil de învățare durabilă este cel care ajunge să iasă din zona de confort, să urmărească o sarcină pe termen lung, să proceseze cerințe duble sau triple și să dezvolte raționamente, analiză, reveniri asupra propriei gândiri.
- Deci, pedagogia de astăzi trebuie să plece de la recunoașterea predispozițiilor cognitive hrănite deja de media, de lumea exterioară și să ghideze copilul către căi de cercetare și lucru nedescoperite de el spontan. Trecerea de la un nivel la celălalt al învățării nu se mai poate face, ca pe vremuri, prin punere la respect, prin activarea fricilor sau a rușinilor sociale. Se face prin conectare și reguli ”fair play”.
- Orele sau activitățile de acasă, cu părinții, pot pleca de la elementul de fascinație – o curiozitate, o surpriză, un film, o imagine, un joc, o aplicație media – și trebuie, cumva, să se îndepărteze treptat de la acesta, pe căi susținue de imaginație proprie sau pe trasee raționale din ce în ce mai ramificate.
- Ca să poți dezvolta operațiile gândirii și nivelul raționamentelor, e preferabil ca sarcinile de lucru să fie organizate în doze scurte, clare, de câte 5-10 min, cu feed-back imediat și cu criterii de notare elaborate anterior, împreună cu elevul;
- Copilul de astăzi are nevoie să i se descrie concret cum arată ascultarea activă, atenția, liniștea în bancă. Are nevoie de stabilire de mize pentru asta și de laude pentru comportament stabil sau autocontrol.
- Copiii au nevoie de laude permanente ale eforturilor, nu ale rezultatelor; Lauda inteligenței distruge nevoia de a încerca lucruri noi sau capacitatea de a se ridica din eșec, de teama invalidării valorii personale.
- Copilul de astăzi are nevoie ca în clasă să existe:
- Măcar câte un element de noutate în fiecare zi – în modul de aranjare a mobilei sau în bogăția de materia didactic sau de strategie a profesorului;
- Măcar câte un element de ”wow” – ceva care să le stârnească atenția, mirarea;
- Câte un rol social atribuit în oră: ”vorbitor”, ”interogator”, ”corector”, ”contrazicător”.
- De întrebări care le hrănesc ”ego-ul”: ”tu ce părere ai?”/”ce te face să crezi asta?”
- Cel mai bine, copilul de astăzi învață dacă se mișcă. Fiecare profesor – chiar și cel de matematică – poate organiza ora ca să existe momente de deplasare, cu un scop anume, din bancă, de regrupare, de schimbare de rol;
- Copilul de astăzi are nevoie să plece de la prezent, de la experiment, de la concret, de la relevant pentru viața lui. Nu invers, cum face majoritatea adulților.
- Copilul de astăzi are nevoie ca toate criteriile de evaluare să fie dinainte stabilite pentru munca lui, clar și transparent, astfel încât să se poată nota singur. Testele –surpriză, de pedeapsă sau testele-fulger sunt percepute ca nedrepte: Sunt bune doar dacă sunt acceptate ca provocări.
- Copiii de astăzi învață cel mai bine în grup și dacă sunt puși să îi învețe pe alții.
- Orele pot începe de la stabilirea de comun acord a obiectivelor. Ce știu/Ce nu știu/Ce aș vrea să aflu – poate fi organizat într-un tabel, ca set de întrebări la care să răspundă înainte de ora propriu-zisă.
- Copiii de azi au gândire stelară sau în rețea. Se plictisesc dacă nu există conexiuni între informații către toate domeniile de activitate sau de cunoaștere; au nevoie de provocări cognitive în ritm susținut.
- Copiii de astăzi au nevoie de trăiri puternice ca să rețină înformație. Emoționalul este fundamental pentru memorie și energia de lucru.
- Copiii de astăzi au nevoie de lideri puternici – de profesori democratici, dar fermi, capabili să le susțină emoțiile și să stabiliească riguros planul de lucru, ce este și ce nu este acceptabil în oră.
- Fiecare oră nu are nevoie de titlu, ci de transmiterea clară a beneficiilor aduse de ea.
- Copilul de astăzi are nevoie de ghidaj pentru tehnici de respirație, meditație, autoreflexivitate, centrare în sine, aliniere cu voința și intențiile proprii,
- Copilul de astăzi are nevoie mai puțin de informație, cât de strategii de lucru și gândire. Înainte de a fi profesori de istorie, geografie sau matematică, va trebui să le arătăm cu ce contribuim la creșterea și rafinarea gândirii lor. Pedagogia gândirii vizibile – cu protocoale sau jocuri de gândire este una dintre cele mai eficiente în lume.
- Tehnologia trebuie integrată în învățare. Mobilele, tabletele nu pot lipsi de pe bancă începând cu clasa a IV-a.
- Copilul de astăzi învață foarte bine prin joc de rol, prin punerea în pielea personajelor sau a situațiilor istorice, a personalităților științifice etc.
- Copilul de astăzi învață foarte mult în afara clasei – vizite, excursii; are mare nevoie de mobilitate și diversitate;
- Copilul de astăzi nu suportă educația cu stiloul în mână, doar. Învață făcând lucruri cu mâinile – modelând structuri, machete, instalații; Învață negociind, selectând, exprimând opinii personale.
- Copilul de astăzi are nevoie să își vadă familia efectiv interesată de viața lui școlară.
- Copilul de astăzi are nevoie să își vizualizeze grafic progresul, direcția, planul de creștere personală.