Ce se întâmpla în sistemul educațional românesc

Cred că avem cel mai performant sistem educațional. Performant în a induce, de la cele mai mici vârste, frica de a fi judecat. Frica de a nu fi suficient sieși.

Avem ignoranța sau naivitatea sistematic neinformată să credem că, de pildă, concursurile școlare la care îi înscriem între 6 și 12 ani îi vor face pe copii mai competitivi, mai capabili să acceseze esențele tari ale ambiției și ale nevoii de reușită.

Nu poți învăța să fii competitiv până ce nu ai integrat, în mediu sigur și protector, lecția eșecului, a erorii, a căderilor. Nu poți trimite copiii la concursuri individuale cu miză academică în perioada în care toți psihologii ne spun că creierul este plin de setea de conectare la celălalt, de validare, de autocunoaștere, dar și de cele mai puternice predispoziții în a achiziționa, pentru tot restul vieții, complexe mari de inferioritate/superioritate.

Nu te duci la niciun concurs academic, de dovedire publică a productivității creierului, dacă nu ești echipat psihologic cu deja formate convingeri că ești și rămâi tu însuți orice s-ar întâmpla.

Iar asta se construiește în anii școlii primare, când, fără să îi punem în concurență, comparație, contrast, îi lăsăm să greșească de câte ori au nevoie. Bineînțeles, dacă noi înșine suntem adulți sănătoși la cap și la suflet. Vindecați de propriile complexe de inferioritate.

De-abia de aici încolo poți fi competitiv: după ce ți-ai pus pe dinăuntru textura asta a încrederii în sine: adică puterea de a te zbate pentru un rezultat după ce ești sigur că rămâi la fel de demn de iubire și după ce ai căzut.

Studiile arată că numai 1 din 10 români are încredere în celălalt. Că stăm foarte prost la integrarea ideii de bine colectiv, de poziționare în comunitate. Că nu reușim să construim și ne lăsăm furați de ani încoace pentru că nu avem încrederea de a gândi pentru binele celuilalt.

Cultura școlară, în primii 10-12 ani de viață ai copilului - atunci când se imprimă toate programele, mai ales subconștiente și inconștiente - e dominată de comparații, ierarhii, judecăți, premieri, selecții pe sub masă de copii și încadrări la clasă, pedepse, rușinări, aroganțe profesorale, mândrii de portofoliu, premieri salariale în funcție de scoruri artificiale. Foarte puțină creștere intelectuală în contexte sigure, previzibile, sănătoase, bazate pe colaborare.

Nimic nu poate fi deconstruit mai greu în terapie decât teama de a fi judecat și sentimentul că nu ești niciodată suficient, că viața e o cursă în care tot te dovedești pe tine, ca să nu cazi sub linia aia de examen sau concurs.

Concursurile școlare academice individuale ar trebui interzise până la clasa a VI-a. Asta nu înseamnă că în clasă nu forjez cunoașterea, nu formez competențe. Numai nu le pun încă în comparație. Nu până ce sufletul copilului nu a integrat lecții fundamentale despre sine.

E ca diversificarea la bebeluși. Nu-i dai sarmale până la 6 luni, nici mult după. Are sigur timp stomacul să digere și asta după ce a primit treptat și în siguranță, ce are nevoie la timpul potrivit. Ba chiar mai mult, își va alege singur ce poate și ce știe că duce.