Renunțăm prea repede....

Mi-e ridicolă tare atitudinea asta psihologizantă, zen sau detașată față de ce se întâmplă acum în țară! Am primit zeci de invitații la tăcere ”profesională”- mai mult sau mai puțin politicoase - de la tot felul de oameni buni blocați la răspântia de neîmpăcat între practicile vieții proprii și presupusele lor acțiuni de cetățeni.

Sigur că la nivel terapeutic, unu la unu, personaje ca nea dragnea sau tanti ministru au nevoie de îmbrățișări, de vindecări ale proverbialului copil rănit din fiecare.

Sigur că la nivel politic, în toate celalalte partide sunt încă mulți oameni ca ei și că nu de mâine o să curgă lapte și miere pe zecile de autostrăzi ale țării.

Sigur că la nivel pragmatic, vă protejați mai bine salariile și familia de autoritățile cu ceafa lată ale urbei.

Sigur că la nivel spiritual nu are rost să mă tulbur de maya minții mele rumegătoare în gol și nici să mă las furată de murdara vibrație a furiei și a judecății.

Nici măcar la nivel estetic nu dă bine să mă dau aici în spectacol, când mai bine postez imagini frumoase din vacanță și din liniștea mea mai mult sau mai puțin autentică.

Știu numai că din eleganță, jenă, teamă, blazare, detașare, supraraționalizare, supraempatizare, cel puțin o sută de oameni deștepți, capabili și competenți, pe care îi cunosc, nu se mai implică deja, au renunțat, s-au retras, într-o țară totuși extrem de tânără și făcă exercițiu democratic.

Prea puțină rezistență psihică și putere de acțiune în fața dezamăgirilor politice. Lucru pe care mizează de 30 de ani ăia cu adevărat tonici, plini de viață, de tupeu, de mârlănie, dar, nah, de acțiune.

Asta e boala noastră. Renunțăm înainte de a începe lucrurile, dar măcar filozofăm elaborat pe marginea inerției noastre existențiale.

Eu cred că lehamitea inteligentă sau discreția elegantă dau bine într-un stat cu sute de ani de sedimentare instituțională, unde lucrurile mai merg și de la sine sau se reglează în buclă. Acum ele numai adaugă la inerția minciunilor și a sărăciei. E mare nevoie de noi toți. Că o să ne întrebe copiii de ce măcar nu am spus ce gândim, la timp.