Foarte mulți copii isteți la atelierele noastre de evaluare și feed-back - care au probleme cu atenția voluntară, concentrarea, ascultarea activă, autocontrolul, în general!

Multe vin din cauza supraîncărcării programelor și a programului lor de viață, altele de la toxinele emoționale aduse în joc de dascăli, gen comparații între copii, umiliri publice, medii concurențiale incorecte, accent pe judecată și greșeală.

Dar multe vin și din familie. După sute de întâlniri unu-la-unu cu părinții acestor copii (4-10 ani), descoperi că nu sunt mulți aceia care știu să pună limite sănatoase și din timp. Și și mai puțini sunt aceia care le vorbesc copiilor, de mici, despre integritatea lucrului bine făcut, despre cum fiecare om are nevoie să își onoreze munca, despre cât de satisfăcător este să finalizezi sarcini care păreau dificile la început. În graba și ritmul vieții de azi, uităm să 
ne formulăm clar în minte - pentru noi și copiii noștri - care sunt valorile noastre de nenegociat, standardele de viață, ce este acceptabil și ce nu, cu ce anume are un copil de contribuit în familia lui.

Este o capcană să îți dorești fericirea copilului tău - la școală și acasă - mai ales dacă ajungi să confunzi fericirea cu starea de comoditate, inerție sau confort perpetuu.

Copiii buni la școală - chiar și în sistemul ăsta educațional - au primit cândva, în primii 7 ani de viață, prin discretă amprentare sau directă povață, mesajul că fără partea lor de contribuție, fără efort personal, familia în care cresc își pierde echilibrul și valorile.

E exagerată speranța unor părinți să găsească dascăli mereu fantastici, spectaculoși și fascinanți, atât de fascinanți încât copilului să i se întâmple pur și simplu învățarea. Fără efort voluntar, fără atenția lui exersată, fără energia pusă conștient de copil în această tranzacție, nu există învățare si creștere consistentă, chiar dacă copilul e inteligent.

Amprentarea asta etică despre cum onorezi o "treabă" se face până în 7 ani. La fel, cam tot ce înseamnă puterea copilului de a "sta în flux", de a asculta în liniște, conștient și activ, de a rămâne voluntar în sarcină chiar dacă aceasta nu îi provoacă mare plăcere sau confort cognitiv, dorința de a finaliza, nevoia de a colabora și contribui la propria creștere - tot până în 7 ani se formează, în mare.

De aceea grădinițele sunt cheie. Dar și puterea părinților de a transmite, de mici, valori, moduri de operare, un anumit nivel de hărnicie și implicare.