Explozia nervoasă a profesorului dar și a părintelui

Una dintre cele mai nedrepte experiențe ale vieții de elev în România este situația aceea de explozie nervoasă în buclă a profului de la clasă. Vărsarea aia de nervi care se aprinde ca un chibrit de la te-miri-ce și durează toată ora.

Nu se predă nimic, se face morală. Când crezi că "doamna" s-a răcorit, o ia de la capăt și mai cu vervă. "Că v-am zis, că degeaba vă zic, că nu știți nimic, că nu vă pasă, că nu aveți niciun interes, că degeaba părinții voștri pe-aici și pe dincolo, că eu degeaba mă străduiesc, că fără muncă n-ajungeți nimic, că că și că și că..." Uneori se lasă și cu "sunteți niște nesimțiți" sau mai rău.

Copiii țin capul în jos, în silă și în așteptare. Să se potolească grindina etică de peste capetele lor. Să se răcorească "doamna".

E ceva terapeutic pentru adulții obosiți de propriile emoții să se prăvale peste alții mai mici, atunci când se simt oarecum la putere. E îmbătător să te afli în fața clasei, pe o scenă imaginară a propriei înălțari și să crezi că după explozii intense de dezamăgire și dispreț, gloata neștiutoare de sub bagheta proprie își va da seama, în sfârșit, și se va apuca entuziastă de propria "dare pe brazdă".

Am trecut și eu prin faze d-astea la catedră, în anii mei începători. Știu sigur că ele vin din neiubire de sine, furie neexprimată în altă parte a vieților noastre, dar pe care o reprimăm cu lașitate, nemulțumire față de propria persoană și viață, neîncredere în oameni și în sine.

E aproape culturală descărcarea asta grotescă în fața copiilor. E ca și cum stăm în pielea goală în fața lor în pretinse si închipuite haine împărătești.

PS: Valabil și pentru părinți.