Copiii au schimbat pedagogia

Scriu unii distinși clasici în viață ai catedrelor universitare române că pedagogia modernă a schimbat copilul sau tânărul de astăzi. Că exprimarea liberă și relativizarea autorității l-au făcut grobian, departe de idealurile sau valorile eterne ale umanității.

Eu cred că a fost invers. Copiii au schimbat pedagogia (sau permanenta transformare a conștiinței umane, eternul ei mod de a-și rescrie poveștile, din alte și alte perspective).

De la un punct încolo, în istoria omenirii, niciun adult în devenire n-a mai șezut liniștit în bancă, autentic cuprins de admirație în fața vastei cunoașteri a profesorului său. Sunt multe motive istorice, economice și psihologice pentru acest mare ”shift”, de la starea de frică/respect pentru propriul viitor/profesor - ca principal motivator pentru șederea în bancă - la starea copilului de astăzi, care vrea să fie văzut și apreciat pentru ”cine e el”.

Convingerea mea e că aceste generații de copii n-au mai trăit lângă părinți funcționând doar pe modul ”supraviețuire”, n-au mai fost inoculați cu atâta terminologie a fricii pentru ziua de mâine. Mult din respectul meu pentru cunoașterea adevărată, din orele pe burtă petrecute lângă carte - au avut la rădăcină teama de a nu-mi găsi un viitor. Întâi a fost teama, pe urmă au venit și plăcerea, satisfacția și gustul intelectual. În inimă și în creier. În stomac însă, câți dintre noi, oameni educați, nu am păstrat teama aceea? ”Cine are carte are parte” - ni se spunea, programându-ni-se un respect anume pentru omul citit și o oarecare milă sau dezgust pentru cel care ”se lasă pe tânjală”.

Școlile care și-au transformat pedagogiile au luat o decizie pragmatică pentru o realitate care exista și la începutul secolului trecut, și acum, în aceeași distribuție sau proporție printre copii: ”pentru că nu toți au apetitul egal pentru cunoașterea academică, pentru că frica pentru ziua de mâine nu mai e motivator într-o avansată societate a consumului, mai bine trimitem din școli oameni fără complexe de inferioritate, oameni care vor fi avut ocazia să se exprime pe ei, se vor fi simțit acceptați și ”solicitați” intelectual pe măsura puterilor lor.” Aceste ”puteri” se pot măsura orientativ de la 5 ani, deja . ”Trimitem în facultăți numai pe aceia care au apetit cognitiv mare și pot atinge culmile clasice ale cunoașterii.”

În felul acesta, nu comparăm copiii, nu îi facem să se simtă inferiori, nu stârnim resentimente înfundate bine în subconștient și activabile mai târziu, în societăți disfuncționale, pe cale de consecință.

Problema dragilor noștri profesori dezamăgiți de copiii superficiali de azi este că fac parte dintr-un sistem universitar care, din interese nu tocmai academice, lasă porțile deschise pentru cei nepregătiți și nu neapărat predispuși cunoașterii înalte. Și o și mai mare problemă a lor e că atunci când vorbesc despre pregătirea de calitate și cunoașterea temeinică, lasă, în spunerea lor, nuanțe de aroganță, mândrie și dezgust pentru cei care nu ajung acolo. Deși, culmea, îi primesc cu brațele deschise și cu bună știință în aulele lor.