Despre încurajarea copiilor timizi sau introvertiți

“Este fundamental în grădinițe – atunci când un copil pare mai retras sau mai timid sau nu știe să se angajeze cu aceeași spontaneitate cu care o fac alții -, ca educatorul să inițieze jocuri de rol care îl pun pe acesta în situații de a fi, de exemplu, vânzătorul la magazin. Îi face copilului tarabă, el trebuie să spună mereu aceeași replică – ce doriți, ce poftiți, poftiți restul! – și cu educatoarea alături. Sau să fie pilotul unei nave spațiale cu care decolăm cu toții sau copilotul meu sau al altui copil sau să fie în situația de a face comisioane în clasă.

Asta o spun cu foarte mare siguranță, pentru că am văzut copii introvertiți care au reușit dirijat să își construiască relații de colaborare.

Și asta vizavi de unele grădinițe care își pun pe firmă o anumită filosofie și care lasă copiii în ritmul lor, cu convingerea că fiecare înflorește în ritmul lui, fără un anumit nivel de intervenționism din partea educatoarei. Nu sunt deloc de acord cu asta.

Tocmai în intervalul 0-6 ani profităm de neuroplasticitatea creierului. Acolo unde copilul tinde să devină singuratic sau mai izolat, îl aduc în prim-plan, îl aduc în colectivitate, să interacționeze cu ceilalți copii, întâi pe structuri date.

Dacă până la 5 ani relațiile pe orizontală sunt destul de schematice, cu frustrare mare, se poate interveni și este crucial să intervenim, ca cel mic să relativizeze imaginea lui. Asta nu se câștigă numai în joc, se câștigă la grădiniță și în activitățile frontale, în care ei se lasă dirijați de ce spune educatoarea.