Stau adesea de vorbă cu familii dornice să primească de la școala copiilor lor lămuriri mai atente, adevăruri mai nuanțate despre cine este copilul dincolo de ei, atunci când nu este acasă, atunci când are de făcut lucruri și stabilit relații cu ceilalți.
De ce nu prea mai învață copiii noștri? De ce ne este greu cu ei – în școli și acasă?
Unii spun că generațiile de astăzi nu mai știu ce este respectul. Că școala, oricum, nu le mai garantează viitorul, că sunt atâtea modele de reușită în jur, toate – în ciuda educației sau - fără ea.
S-au lansat, de curând, în dezbatere publică trei proiecte de plan-cadru pentru gimnaziu: adică trei tabele care cuprind numele disciplinelor școlare și numărul de ore alocat fiecăreia.
Am auzit adesea prejudecata că ”ciclul primar mai merge-cum-merge în România; la gimnaziu trebuie să facem reformă, că acolo se pierd copiii!”.
Am rulat, în fața a 40 de tineri profesori – majoritatea debutanți, un videoclip cu elevi de clasa I, solicitați să aranjeze cronologic o serie de imagini și să construiască o poveste. Fiecare a fost lăsat să termine în ritmul lui și ascultat, individual, în logica propriei înlănțuiri de idei.