Copiii cresc fizic, cognitiv, social, spiritual, emoțional. De ultima dimensiune mulți adulți uită să se ocupe, alții o fac în stilul băgăcios și alarmist al salvatorului providențial. Puțini construim intenționat și conștient relații de calitate între copiii noștri. La școală nu există nicio materie anume care să cultive interacțiuni inteligente și negocieri eficiente între oameni. Împlinirea unei anumite vârste nu aduce, implicit, autocontrolul și decența în comunicarea socială.
Redefinește-ți relația cu școala!
Eu sau tu – părintele, profesorul, elevul – ne datorăm o nouă definiție pentru relația individ-instituție.
”ÎMPLINIREA POTENȚIALULUI” – O SINTAGMĂ-CAPCANĂ
Îmi permit să spun – după îndelungate renegocieri interioare – că una dintre cele mai periculoase și ridicole misiuni pe care școlile sau programele educaționale de tot felul și le propun este ”împlinirea potențialului fiecărui copil”.
Unul dintre cele mai răspândite portrete în școala românească este cel al copilului care ”nu corespunde”. Copilul despre care și părinții și profesorii spun că ”are probleme”.
Am ajuns, oameni buni, să ne punem copiii la zid pentru neputințele noastre. Se văd mai puțin, chipurile, dacă suntem solemni și formali, dacă fluturăm sintagme ca ”respectul pentru dascăli” versus ”ce-au ajuns tinerii de azi”.